Va aducem in atentie noile modificari aduse asupra Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii in ceea ce priveste munca nedeclarata, munca subdeclarata, munca suplimentara, raspunderi contraventionale.

1. Munca nedeclarata

Reprezinta munca nedeclarata “primirea la muncă a unui salariat cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial” cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor acestora.
Nerespectarea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial, se sanctioneaza cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăși valoarea cumulată de 200.000 lei;

2. Munca subdeclarata

Acordarea unui salariu net mai mare decât cel constituit și evidențiat în statele de plată a salariilor și în declarația lunară privind obligațiile de plată reprezinta munca subdeclarata si se santioneaza cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei pentru fiecare salariat identificat în această situație, fără a depăși valoarea cumulată de 100.000 lei;

3. Compensarea muncii suplimentare prin ore libere platite

Termenul in care se poate compensa munca suplimentara, prin ore libere platite, se prelungeste de la 60 de zile calendaristice la 90 de zile calendaristice

4. Plata salariului

Incălcarea termenului platii salariului cu mai mult de o lună, de la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz, se sanctioneaza cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a plătit salariul, cu excepția situației în care angajatorul se află sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare

Echipa noastră de profesionişti vă stă la dispoziţie pentru orice clarificări sau detalii suplimentare necesare în analiza Dumneavoastră. Informaţiile prezentate mai sus reprezintă doar un rezumat al aspectelor pe care le considerăm relevante în legislaţia publicată recent. Această informare legislativă nu este exhaustivă şi nu este destinată a fi utilizata drept consultanţă într-o anume chestiune dată. Invităm toti cititorii să ne contacteze pentru mai multe clarificări cu privire la orice aspect specific. Echipa Argus Audit şi asociaţii săi nu işi asumă răspunderea cu privire la acţiunile întreprinse de terţe părţi în legătură cu informaţiile prezentate în publicaţiile noastre în mod exclusiv.