Stimate client,

Din dorința noastră de a acționa mereu pro-activ și de a va susține în permanență, vă aducem în atenție faptul că Agenția Națională de Administrare Fiscală, are dreptul de executare silită prin poprire a oricărei sume urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane sau pe care aceștia le vordatora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. Acest drept rezidă din prevederile art. 230 si urmatoarele ale Codului de Procedura Fiscala privind Executarea silită a sumelor ce se cuvin debitorilor.

Practic, pentru datoriile către ANAF ce nu vor fi plătite în termenul legal, ANAF vă comunică o somație de plată după data scadenței obligației de plată. În termen de 15 zile de la comunicarea somației ANAF va înființa poprire asupra conturilor dumneavoastră. bancare și totodată va transmite cereri de înființare a popririi și către clienții dumneavoastră. solicitându-le plata debitelor pe care vi le datorează în conturile trezoreriei.

Riscul acestei proceduri este ca sumele datorate către ANAF să fie colectate de doua ori, atât de la debitorul obligației de plată cât și de la clienții săi. Având în vedere procedura greoaie de restituire a sumelor achitate în plus, este de preferat ca o astfel de situație să fie evitată. O măsură de prevenție a acestei situații este bineînțeles plata datoriilor la termen. În măsura în care acest lucru nu este posibil din motive justificate, este recomandat să comunicați cu clienții dumneavoastră astfel încât aceștia să nu efectueze nicio plată fară a vă anunța înainte.

De asemenea, din practică, dorim să vă informăm că de cele mai multe ori termenul de 15 zile nu se respectă, acesta fiind de multe ori mai scurt.

Echipa noastră de profesionişti vă stă la dispoziţie pentru orice clarificări sau detalii suplimentare necesare în analiza Dumneavoastră. Informaţiile prezentate mai sus reprezintă doar un rezumat al aspectelor pe care le considerăm relevante în legislaţia publicată recent. Această informare legislativă nu este exhaustivă şi nu este destinată a fi utilizata drept consultanţă într-o anume chestiune dată. Invităm toti cititorii să ne contacteze pentru mai multe clarificări cu privire la orice aspect specific. Echipa Argus Audit şi asociaţii săi nu işi asumă răspunderea cu privire la acţiunile întreprinse de terţe părţi în legătură cu informaţiile prezentate în publicaţiile noastre în mod exclusiv.