În anul 2020, persoanele juridice înmatriculate până la data de 21.07.2019, supuse obligației de depunere a declarației privind beneficiarul real conform legii 129/2019 vor depune o singură declarație, în termen de 15 zile de la aprobarea situaţiilor financiare anuale, care va acoperi atât obligația reglementată de dispozițiile art. 62 alin.(1) din lege, cât și cea reglementată de dispozițiile art. 56 alin.(4).

În perioada 16.03.2020 – 16.04.2020 activitatea de înregistrare in Registrul Comerțului se va face în mod exclusiv prin mijloace electronice, cererile având atașată semnătura electronică extinsă.

Cererile de înregistrare care privesc depunerea declarației privind beneficiarul real depuse în mod electronic vor fi insoțite de declarația autentificată de un notar public.

Echipa noastră de profesionişti vă stă la dispoziţie pentru orice clarificări sau detalii suplimentare necesare în analiza Dumneavoastră. Informaţiile prezentate mai sus reprezintă doar un rezumat al aspectelor pe care le considerăm relevante în legislaţia publicată recent. Această informare legislativă nu este exhaustivă şi nu este destinată a fi utilizata drept consultanţă într-o anume chestiune dată. Invităm toti cititorii să ne contacteze pentru mai multe clarificări cu privire la orice aspect specific. Echipa Argus Audit şi asociaţii săi nu işi asumă răspunderea cu privire la acţiunile întreprinse de terţe părţi în legătură cu informaţiile prezentate în publicaţiile noastre în mod exclusiv.